Cultura unește, de asta nu se mai îndoiește nimeni demult. În accepțiunea ei cea mai răspândită, cultura e prezentă în programul festivalului încă din seara de deschidere, rezervată lui „A Sudden Glimpse to Deeper Things”, documentar dedicat pictoriței Wilhelmina Barns-Graham, una din principalele reprezentante ale artei abstracte britanice de secol XX.

Dar cultura e nu doar intelect, ci și afect. Dincolo de definiții, începe empatia, prezentă în privirea întoarsă către un trecut colonialist care se cere în continuare dezgropat, din „L’île rouge” a lui Robin Campillo și la fel de picturalul „Come la notte”, sau din cele două filme cu care cineasta portugheză Margarida Cardoso, invitată a festivalului, e prezentă în program, adică „Yvone Kane” și „Banzo”.

Aceeași empatie o regăsim în coabitările improbabile ale cineastului Virgil Vernier, în care individul e într-un raport tot mai inegal cu fețe noi și vechi ale establishmentului, de la istoria care strivește în „Orléans”, la prezentul corporatist cu luciri hi-tech din „Sophia Antipolis” și indiferența implacabilă a capitalului din „Cent mille milliards”. Cu toate acestea, umanitatea vie a personajelor lui e una care nu exclude din ecuație speranța.

Definiția însăși a inechității o descoperim sau ne-o reamintim din părțile 2 și 3 ale tripticului-capodoperă al lui Wang Bing, „Youth”. Fie că se bucură de un hiat improbabil de scurt în țesătura existenței lor, fie că trudesc dezumanizant și continuu, eroii lui ne reamintesc că pentru orice există un preț, inclusiv pentru propriul nostru confort, chiar dacă nu noi suntem cei care plătesc.

La ediția din 2025 a Festivalului Filmului European, redescoperim empatia prin cultură.

Cătălin Olaru, directorul artistic al FFE