Timp de doi ani, am documentat viața părinților mei și a mea în așteptarea unei vești despre soarta fratelui meu, Soghomon, în vârstă de 21 de ani, muzician, dispărut pe linia frontului în războiul brutal din 2020 din Arțakh (Nagorno-Karabah). Am luat telefonul și am transformat durerea noastră într-un film – un act de evadare din situația în care ne aflam și din fața veștii iminente a morții lui, dar și un act de iubire față de familia mea și față de toți cei care suferă din cauza războaielor.

Fratele meu mai mic, Soghomon, muzician în vârstă de 21 de ani, era aproape de finalul serviciului militar obligatoriu când a izbucnit războiul din Arțah (Nagorno-Karabah), pe 27 septembrie 2020. În a șaptea zi de război, Soghomon a dispărut fără urmă din zona de conflict. Nu studiasem cinematografia, dar emoțiile copleșitoare prin care trecea familia mea m-au făcut să documentez chinul nostru zilnic. Tot ce făceam era să-l așteptăm pe fratele meu – nu am avut niciodată intenția să fac un film. Speranța și disperarea s-au succedat în cele 44 de zile ale războiului. Am continuat să-mi filmez familia încă doi ani, în timp ce îl căutam pe Soghomon, așteptam și ne zbăteam între iluzii și realitate. În 2021, o potrivire ADN a confirmat că fragmentele osoase găsite pe câmpul de luptă îi aparțin, iar în 2022 am primit în cele din urmă vestea oficială a decesului. Rămășițele lui Soghomon au fost codificate cu numărul 1489 – corp al unei persoane dispărute în luptă. Un număr dureros, dar care ne-a oferit o formă de închidere. Una pe care multe familii încă o așteaptă.