Ciocârliile pe sârmă / Skřivánci na niti / Larks on a String

Bucureşti - Cinemateca Eforie (21-06-2019 16.00)
Voteaza aici pentru Premiul Publicului
142 voturi

Cehoslovacia, 1990, 94’
comedie

Regia: Jiří Menzel
Scenariul: Jiří Menzel, după proza scurtă a lui Bohumil Hrabal
Imaginea: Jaromír Sofr
Muzica: Jirí Sust
Cu: Rudolf Hrusínský, Vlastimil Brodský, Václav Neckár, Jitka Zelenohorská , Jaroslav Satoranský, Vladimír Smeral

Realizat în 1969, Ciocârliile pe sârmă a fost interzis de autorităţile cehoslovace după Primăvara de la Praga, filmul fiind lansat abia în 1990, după căderea regimului comunist.

Adaptarea unei colecții de povestiri scrise de Bohumil Hrabal, filmul se petrece în anii 1950, în orașul Kladno. Un grup de disidenți burghezi, printre care un profesor de filozofie, un bibliotecar, un saxofonist și un procuror, este forțat să se supună reeducării, muncind într-un combinat siderurgic. Un detașament de femei deținute politic lucrează în apropiere și între cele două grupuri se formează o legătură de un umor contagios.

Jiří Menzel s-a născut la Praga în 1938, a absolvit FAMU în 1962, este regizor de film, regizor de teatru, actor și scenarist, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai noului val ceh, coleg de generație cu Miloš Forman și Věra Chytilová. Leagă o lungă prietenie cu scriitorul Bohumil Hrabal, colaborând adesea la scrierea scenariilor.
În 1968, obține Marele Premiu la Karlovy Vary pentru Vară capricioasă, iar în 1969 termină Ciocârlii pe sârmă, (difuzat abia în 1990 din cauza cenzurii), pentru care primește Ursul de Aur și Premiul FIPRESCI la Berlin.
Jiří Menzel a mai regizat, printre altele, Cutting it Short (Mențiune specială la Veneția, 1981), Sătucul meu (1985), Sfârșitul vremurilor vechi (1990) și În slujba regelui Angliei (Premiul FIPRESCI la Berlin, propunerea Cehiei la Oscar) în 2007, fiind invitatul special al acelei ediții a FFE. Jiří Menzel a mai fost prezent și în ediția 2014 a FFE cu comedia Don Juanii și în 2018 , secțiunea FFE Clasic cu Trenuri bine păzite (1966).
Este membru al Academiei Americane de Film, membru fondator al Academiei Europene de Film, și a condus departamentul de regie al FAMU între 1990 și 1992.

Premii și festivaluri:
1990: Berlin IFF (Golden Berlin Bear, FIPRESCI Prize – Honorable Mention), Pilsen FF (Golden Kingfisher Award), Locarno IFF, São Paulo IFF, Montréal World FF

Organizatori:
Parteneri:
Parteneri locali:
Parteneri media: