Les Aventuriers de l’Art Moderne: Épisodes 5 et 6/Aventurile Artei Moderne: episoadele 5 și 6 /The Adventures of Modern Art: episodes 5 & 6

Bucureşti - Muzeul Național De Artă al României (5-6-05-2017 11.00-19.00)

Franța,
documentar, animație, biografie, istoric

Regia: Amélie Harrault & Véronique Lagoarde-Ségot
Scenariul și adaptare: Dan Franck
Realizator animații: Amélie Harrault
Montajul: Valérie Loiseleux
Naratorul: Amira Casar
Compozitorul: Pierre Adenot 
Distribuit de: ARTE

Am descris acești poeți, pictori, sculptori, scriitori, muzicieni și regizori, așa cum un scriitor ar da formă personajelor unui roman. Dan Franck

Aventurile artei moderne vizează în primul rând spectatorii pasionați de artă, dar pariem că modernitatea și originalitatea vizuală, precum și abordarea narativă, vor atrage și o audiență mai tânără, fani ai serialelor tv, ai cărților de benzi desenate și ai fimelor animate. Priscilla Bertin, Elisa Larrière, Judith Nora

Adaptată după trilogia literară a lui Dan Franck (Bohemian Paris, Libertad!, Midnight), această serie de documentare, compusă din 6 episoade, ne aruncă în mijlocul vieții pariziene din prima jumătate a secolului al XX-lea, un creuzet de creație artistică, unde înfloresc fovismul, cubismul, dadaismul și suprarealismul.

Ultimele episoade, cel de-al 5-lea și al 6-lea, tratează două perioade frământate, începând cu 1936 până după cel de-al Doilea Război Mondial, când violența, absurdul și distrugerea sunt patul germinativ în care se dezvoltă personalități și destine excepționale, sub influența catalizatoare a atmosferei pariziene. Pentru că Parisul era, în acel timp, nici mai mult nici mai puțin decât centrul universului.

Cele două filme folosesc ilustrații, animații și arhive originale pentru a urmări suișurile și coborâșurile, scandalurile și bucuriile, tragediile și triumfurile care au modelat această perioadă extraordinară a artei moderne. Personajele principale sunt oameni care au lăsat o amprentă profundă asupra secolului al XX-lea: Picasso, Max Jacob, Stein, Apollinaire, Hemingway, Matisse, Cocteau, Kiki - artiști, dealeri de artă, muze sosite în Franța din toată Europa.

Amelie Harrault a urmat studiile Academiei Artelor Frumoase din Toulouse, apoi la EMCA, Școala de Animație din Angouleme. Primul său scurtmetraj profesionist, Mademoiselle Kiki et les Montparnos (2013), a câștigat Cesar pentru cel mai bun scurtmetraj animat în 2014.

Véronique Lagoarde-Ségot a absolvit Școala de Film din Biarritz. S-a specializat în documentare istorice și politice și a editat peste 60 de filme. A editat filmul Five Broke Cameras, nominalizat la Oscar și câștigător al premiului Emmy. În 2014, a regizat primul său documentar, Shoah, The Forgotten Souls of History, care a câștigat Premiul pentru cel mai bun film la Toronto.

 

Episodul 5 - Libertad!

2015, 53'

Perioada interbelică este marcată de vârtejuri de entuziasm și iluzii. Comunismul este o opțiune care pare atractivă, iar miresmele de revoluție socială, morală, artistică și politică plutesc în aer. În 1936 izbucnește războiul în Spania. Malraux și Hemingway acoperă lupta republicanilor în calitate de jurnaliști, iar fotografii semnate de Capa și Gerda Taro sunt publicate în presa internațională, atrăgând atenția asupra conflictului. În aprilie 1937, masacrul de la Guernica îl inspiră pe Picasso să creeze o pânză monumentală care acuză violența cauționată de Franco și de fascism. Un război se topește în altul.

 

Episodul 6 - Midnight in Paris!

2015, 53'

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Franța își mobilizează resursele pentru luptă. După dezastrul din iunie 1940 și ocupația de către Germania nazistă, Europa este sfâșiată, iar artiștii și intelectualii fug în masă. Alții reușesc să se împace cu noua stare de normalitate. La finalul războiului, Parisul se trezește, descoperind că distrugerile și suferința au dat viață unor lucrări uimitoare.

Premii și festivaluri:

2016: Biarritz International Festival of Audiovisual Programming (Honorary Euro-FIPA)

2015: French Syndicate of Cinema Critics (Best Documentary). Club de l’Audiovisuel (Best Documentary), French Syndicate of Cinema Critics (Critics Award), Prix Italia

Website: www.sales.arte.tv/fiche/4023/LES_AVENTURIERS_DE_L_ART_MODERNE

 
Organizatori:
Parteneri:
Parteneri locali:
Cu sprijinul:
Parteneri media: