Limitele sunt de multe feluri și doar unele ne sunt de ajutor. În cel mai fericit scenariu, limitele stimulează creativitatea. Dar cum se împacă asta cu faptul că despre aceeași creativitate auzim mereu că nu are limite? Unde încep și unde se termină libertățile pe care și le poate permite un cineast? De la raportul inerent politic cu lumea din fața ecranului, la durata unui cadru, tăișul unei replici sau privirea perpendiculară pe formele unui corp, toate pot fi cenzurate într-o formă sau alta. Dacă are limite, de cele mai multe ori, cinema-ul nu mai e cinema deloc.

Filme-hibrid la care n-a ținut nimeni cronometrul în mână, comedii care se țes doar din montaj, scenarii fără acte, drame fără vinovați, epopei fără eroi.  După 30 de ani, filmul așa cum îl vedem la festival și lumea pe care acesta o reflectă au ceva în comun: amândouă sunt fără margini.

Cătălin Olaru, directorul artistic al FFE